Dendrariul din Chișinău este un parc dendrologic din sectorul Buiucani, Chișinău. Parcul este amplasat în partea central-vestică a municipiului, în valea râului Durlești și în perimetrul străzilor I. Creangă, V. Lupu (vizavi este amplasat parcul Valea Morilor), E. Сoca și A. Șciusev. A fost fondat în anul 1973 pe locul fostei Grădini Botanice a Academiei de Științe a Moldovei.[1] La început a avut o suprafață de 73 de hectare, în prezent suprafața parcului a fost extinsă până la 77,8 de hectare.